DIVIZIA DE TEHNOLOGIE , condusă de Cristian Herghelegiu, Vicepreședinte pentru Tehnologie în cadrul Bittnet Group

Dendrio Solutions SRL

  • Structură acționariat: 100% Bittnet Systems SA
  • Responsabil: Cristian Herghelegiu, CEO
  • Număr de angajați/colaboratori: 65
  • Venituri S1 2020: 46.5 milioane lei ⇑ +41% față de S1 2019 (Dendrio a inregistrat aceasta cifra de afaceri in intreg anul fiscal 2018)
  • Profit Operational S1 2020: 1.05 milioane lei ⇑ +4.35 milioane lei fata de S1 2019
  • Website: www.dendrio.com

Soluțiile IT furnizate de Dendrio includ: servicii de consultanță generală, servicii de evaluare IT, servicii de implementare și migrare, servicii de întreținere și suport, servicii de optimizare a infrastructurii și servicii de training IT. Compania este singurul integrator de tip “hybrid multi-cloud” din România, consolidând poziția sa de companie certificată de către cei mai importanți furnizori IT din lume, concentrându-se pe cloud și cybersecurity. Începând cu data de 31 decembrie 2019, Dendrio include și divizia IT&C a Crescendo Internațional SRL, care a fost achiziționată de Bittnet Group în T4 2019.

Businessul de integrator înseamnă că oferim clienților noștri soluțiile și serviciile de care au nevoie începând cu analiza inițială, faza de design, implementare și testare ce rezultă în proiecte la cheie pentru companii cu nevoi diferite în ceea ce privește IT-ul:

  • Infrastructura de rețea (routing, switching, Wi-Fi, optimization, consultanță);
  • Cybersecurity (securitatea de rețea, securitate pentru data centere, securitate pentru dispozitivele utilizatorilor, IPS, Advanced Malware Protection, Next Generation Firewall, securitate pentru e-mail si Web);
  • Managementul rețelelor (monitorizare si alertare, management centralizat, analiza traficului);
  • Migrarea si servicii de tip cloud (cloud privat, public si hibrid, trecerea de la o versiune la o alta, migrare si relocalizare pas cu pas);
  • Virtualizare si data center (computing, stocare, rețelistică, backup, platforme de virtualizare, VDI);
  • Mobilitatea angajaților, inclusiv Bring Your Own Device – BYOD;
  • Comunicații și colaborare centralizată (telefonie IP, DECT phones, mesagerie instantă, prezență on-line, conferințe web);
  • Conferințe video, inclusiv teleprezență (pentru desktop-uri, pentru sală administrativă, camere de conferință, smartphones, tablete, notebook-uri si statii de lucru, integrare cu smartboards);
  • Licențe de software (Microsoft, Adobe, Cisco, Bitdefender, Dell, VMware, Veeam);
  • Servicii de mentenanță și suport.

Afla mai multe despre ce face Dendrio aici

Am menționat în rapoartele anterioare faptul ca procesul de integrare al business-ului transferat de la Crescendo către Dendrio s-a derulat pe durata întregului an 2019. De asemenea aminteam faptul ca acest proces de integrare a început relativ târziu – din Q2 2019, fapt vizibil în rezultatele primului semestru din 2019. Primul semestru al anului 2020 marchează pe de alta parte 6 luni consolidate, iar rezultatele sunt cu adevărat îmbucurătoare: veniturile totale ale Dendrio s-au majorat cu 41% fata de perioada similară a anului 2019, ajungând până la 46.5 milioane RON. De asemenea, ritmul de creștere al marjei brute a fost semnificativ accelerat, la o rata de 141% fata de perioada similara a anului 2019 – chiar în condițiile unui trimestru al doilea sub plin impact al pandemiei Covid-19. Observăm contribuția mai multor factori care au condus la acest rezultat bun, cum ar fi: derularea unor proiecte cu ciclu lung de implementare (care beneficiază de bugete stabile), creșterea cu peste 10% a numărului de proiecte livrate, participarea în proiecte de anvergura medie-mare, creșterea marjei per proiect inclusiv prin menținerea unei relații extrem de apropiate de furnizorii globali de tehnologie.

Mai mult ca oricând, în aceste prime 6 luni ale anului 2020 am acordat o atenție deosebita nivelului cheltuielilor. Astfel am reușit sa menținem un ritm de al cheltuielilor directe de 32%, sub ritmul de creștere al veniturilor (ceea ce a condus la o creștere a marjei brute). În același timp am exercitat un control extrem de strict al cheltuielilor indirecte, reușind o scădere de 10% a acestora – o prima măsura pentru a asigura o reziliență crescută a companiei în fata incertitudinilor aduse de criza sanitara.

Se poate trage concluzia ca tehnologia si companiile care o implementează oferă un model de afaceri rezilient la această pandemie? Răspunsul nostru este rezervat-optimist: credem ca tehnologia poate constitui un instrument extrem de important pentru depășirea cu succes a unei astfel de crize globale și de aceea cererea pentru acest tip de servicii va fi în continuă creștere în următorii ani! Totuși suntem conștienți că, în vreme ce implementarea unui proces real de transformare digitala poate dura o perioada relativ lunga (6 luni – 1 an pentru o companie medie), efectele negative ale pandemiei se pot resimți într-un ciclu mult mai scurt. Astfel, suntem convinși ca pe termen mediu și Dendrio va resimți efectele crizei (sanitare si economice), chiar dacă într-un mod – speram noi – atenuat.

Credem ca 2020 a fost și va continua sa fie un an atipic din multe puncte de vedere. Putem spune însă că prezenta criză sanitară a accelerat semnificativ – atât la nivel local și regional dar și la nivel global – eforturile companiilor și chiar ale organizațiilor din cadrul sectorului public de adopție pe scară largă a tehnologiei. Tehnologia a devenit, în multe cazuri, un principal factor de reziliență și continuitate în afaceri. În acest sens Dendrio a lansat câteva inițiative care sperăm să aducă beneficii pe termen lung atât clienților noștri cât și echipei Dendrio și bineînțeles acționarilor noștri:

  • Dendrio a promovat în mod constant, atât în interiorul propriei echipe cât și către clienții săi, principii de lucru agile, care presupun o autonomie extinsă a echipelor, program de lucru flexibil și orientarea către rezultate. De aceea trecerea către un mod de lucru de la distanță a fost realizată extrem de rapid, peste 80% din angajații și colaboratorii Dendrio funcționând pe tot parcursul crizei in acest regim de lucru virtual. Putem spune cu certitudine că principala provocare în acest proces de adopție a soluțiilor digitale pe scară largă nu constă totuși în tehnologie ci în impactul schimbării asupra oamenilor – angajați, colaboratori, parteneri. În acest sens putem spune că expertiza echipei Equatorial în gestionarea proceselor de tip change management a contribuit cu siguranță la rezultatele Dendrio în acest semestru.
  • #WorkFromHome – în parteneriat cu Microsoft și Cisco am oferit clienților noștri capabilitatea de a utiliza servicii moderne de lucru colaborativ, în multe cazuri fără costuri adiționale pentru primele luni (perioadă extinsă in anumite cazuri până la 6 luni). Peste 40 de companii și organizații nonprofit și educaționale au apelat la aceste servicii în prima lună de la lansare.
  • #BusinessContinuity – Lansarea unor pachete de produse hardware, software si servicii aferente dedicate companiilor care au fost nevoite să-și transfere rapid activitatea în mediul virtual. Pachetele au fost concepute cu un focus dedicat pe securitatea datelor și continuitatea proceselor de afaceri, fiind gândite să funcționeze ”plug & play”- cu un efort minim de instalare și configurare din partea cumpărătorului. Procesul de achiziție se poate derula integral online prin intermediul shop.dendrio.com – companiile mici și medii fiind principalii beneficiari.

Chiar dacă observăm un trend general de adopție al tehnologiei putem spune ca in perioada Martie – Iunie 2020 companiile au apelat la aceste soluții în regim de urgență. Urmează cu siguranță:

  • o perioadă de maturizare – prin care companiile care au făcut pași consistenți către soluțiile digitale vor începe să optimizeze soluțiile implementate inițial – scalare, securizare, reducere costuri operaționale și
  • o accelerare în rândul companiilor care nu au implementat încă astfel de soluții și care vor fi depășite de către competitorii mai agili – fie locali fie chiar jucători multinaționali.

Dorim să venim în ajutorul acestor companii și de aceea Dendrio urmează sa lanseze în S2 2020 programul ”Campionii Digitali ai României” – program prin intermediul căruia vom pune la dispoziția companiilor participante instrumente pentru evaluarea gradului de maturitate digitală, ajutor pentru stabilirea pașilor necesari pentru creșterea gradului de maturitate digitală și nu în ultimul rând resursele tehnice necesare implementării acestor pași.

Elian Solutions SRL

  • Structură acționariat: 51.0082% Bittnet SA, restul impartit egal între fondatori
  • Responsabil: Iulian Motoi, CEO

  • Număr de angajați/colaboratori: 15
  • Venituri S1 2020: RON 2.6 milioane lei , crestere cu 50% față de S1 2019
  • Profit Operational S1 2020: RON 312 mii lei, crestere cu 340 mii lei fata de S1 2019
  • Website: www.elian-solutions.ro

Elian Solutions este specializată în furnizarea de servicii de implementare pentru soluții ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV. Din anul 2016 Elian deține un Gold Certificate pentru această soluție de la Microsoft, reusind reinnoirea acestui certificat cu succes in fiecare an. Soluția implementată de Elian le permite companiilor să cunoască situația stocurilor, a creanţelor şi a datoriilor, să poată previziona, inter alia cash-flow-ul, să urmărească producţia, centrele de cost şi multe altele. In 2019, în premieră, Elian a început să presteze servicii și să livreze soluții la export – pentru clienți din 5 tari: Bulgaria, Croația, Germania, Elvetia și SUA.

Langa solutia Business Central 365, in portofoliul Elian au fost adaugate 4 aplicatii care sunt licentiate de sine statator:

  • Aplicatie de OCR-izare facturi cu o definire extrem de simpla de sabloane noi de facturi– scanare de documente si trimiterea lor in NAV
  • Aplicatie de inventariere mijloace fixe prin scanare.
  • Aplicate ClokIn/ClokOut-utilizata de firmele de productie pentru inregistrarea timpilor petrecuti de oamenii din hala de productie, pe comenzi si fluxuri tehnologice.
  • Aplicatia de Retail, care sustine vanzarea cu amanuntul in zona de fast-food.

Toate implementarile noi ale Elian se bazeaza pe platforma Microsoft Dynamics 365 Business Central – localizarea solutiei de catre echipa Elian permitandu-ne sa fim first moveri cu acest nou val tehnologic bazat pe cloud. 5 noi colegi s-au alaturat echipei Elian (3 ca urmare a turnoverului de personal iar 2 ca urmare a extinderii serviciilor de suport – cele generatoare de venituri recurente).

Companii precum Tanex (mare producator de imbracaminte pentru branduri globale precum Massimo Dutti), Railing Design (distribuitor de sisteme de prindere) sau lantul de restaurante Chopstix au devenit clienti ai grupului datorita produselor Elian.

Semestrul 1 al anului 2020 marcheaza cea mai buna evolutie a companiei de la infiintarea ei. Elian a continuat ritmul bun din ultimul trimestru al anului 2019 in primele 6 luni ale lui 2020, reusind in conditii de pandemie sa finalizeze majoritatea proiectelor incepute in ultima jumatate a anului anterior, dar si sa semneze contracte noi. In cifre evolutia arata in felul urmator: o crestere a cifrei de afaceri cu 50% fata de aceeasi perioada a lui 2019 si implicit trecerea pragului de 100 de clienți in portofoliu in diverse arii de activitate: servicii financiare, productie de serie si productie de proiect (peste 50% din clientii Elian sunt in zona de productie, delimitandu-se 2 verticale: productie agricola si productie de textile), distributie in diverse arii de activitate, retail, servicii publice, imobiliare.

Challenge-ul pe care echipa l-a avut a fost mai ales in zona de predare a proiectelor in conditii de COVID-19. Daca o parte din activitatile de implementare au putut fi mutate in online cum sunt etapele de analiza/setup/dezvoltare, etapele de workshop-uri/training/suport Go Live au fost desfasurate la client, punand presiune pe managerii de proiect in organizarea si desfasurarea acestor activitati in conditii de securitate. In continuare pentru a doua jumatate a lui 2020 planificam desfasurarea activitatilor in aceeasi forma: activitatile care pot fi defasurate in online fara a face rabat de la calitate se vor realiza in aceasta forma, insa celelalte care presupun workshop/training/suport cu utilizatorul de solutie se vor desfasura in locatia clientului.

Cresterea cu 50% a cifrei de afaceri a fost sustinuta mai ales prin semnarea de contracte noi. Printre clientii care ne-au acordat incredere in aceasta perioada se numara grupul CITR in zona de servicii financiare, RDF Group consolidand verticala Elian pentru productie agricola, Electroplast pe zona de productie de serie, Supercom cu activitatea in zona de servicii publice, Chopstix operational pe verticala de retail, RC EUROPE pe solutia de servicii imobiliare, Every Matrix pe solutia de raportare consolidata in PowerBI, Ovidanmarc cu activitatea de operational si retail.

Primele 6 luni ale anului 2020 au marcat si finalizarea proiectului Elian de localizare a solutiei Dynamics 365 BC. Daca localizarea acestei solutii in mediul de programare C/AL a fost gata in 2019 si este functionala din Septembrie anul trecut, fiind deja implementata pe bazele de productie ale clientilor, luna Mai marcheaza finalizarea localizarii pentru solutia Dynamics 365 BC si in mediul de programare AL care este 100% cloud based. Finalizarea acestui produs va da posibilitatea clientilor din portofoliu si unu numai sa faca pasul catre serviciul de Dynamics 365 BC din Azure. Cum nu numai localizarea reprezinta un challenge in aceasta zona, dar si training-ul intregii echipe de consultanti si programatori pe o solutie reconfigurata tehnic, in lunile Februarie si Martie printr-un parteneriat cu QBS si 1ClickFactory, Elian a organizat 2 cursuri de pregatire onsite care au putut fi accesate si de alti parteneri Microsoft.

Din zona proiectelor interne imediate, Elian isi propune consolidarea echipelor de implementare si programare prin aducerea a 2 noi consultanti si a 2 noi programatori, dar si dezvoltarea unui nou departament de implementare a solutiei de PowerBI. Prima jumatate a anului a fost marcata de o crestere accentuata a cerintelor de raportare consolidate pe solutii de BI, cerinte care au fost acoperite cu resurse din cadrul grupului Bittnet-Dendrio. Desi actuala criza sanitara nu ne da posibilitatea unor previziuni de bussines clare, consolidarea echipelor de implementare si programare inseamna incredere financiara in proiectele aflate in desfasurare, la care se adauga strategia Elian de a le preda in termene scurte, pentru a avea posibilitatea de a targeta proiecte noi.