3.1. Prezentarea şi analizarea tendinţelor, elementelor, evenimentelor sau factorilor de incertitudine ce afectează sau ar putea afecta lichiditatea societăţii comerciale, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

In mod evident , evenimentul care a marcat prima jumatate a anului 2020 este pandemia mondiala de Covid-19, si restrictiile de circulatie si activitate (“lockdowns”) impuse de guverne in toate partile lumii, afectand semnificativ unele industrii.

Aceasta situatie putea genera o criza de lichiditate, ca urmare a temerilor consumatorilor si companiilor pe tema unei viitoare recesiuni sau crize economice. Totusi, se pare ca masurile monetare luate de guverne si bancile centrale au transmis suficienta incredere mediului de afaceri incat sa nu apara un ‘credit crunch’.

Am urmarit cu mare atentie in perioada februarie – mai indicatorii de lichiditate – conversia creantelor in cash, rulajele cu clientii si furnizorii, etc. In mod fericit, niciunul din aceste riscuri nu s-a materializat in vreun fel, businessul avand un cashflow operational similar cu cel din H1 2019, si neavand incidente de plata de nicio dimensiune (cu atat mai putin majore).

Cu siguranta, si pentru H2 2020, elementul care poate avea cea mai mare influenta negativa asupra  bunului mers al afacerilor grupului este (asa cum scriam si in analiza despre impactul Covid-19) reactia guvernelor la pandemia globala. Astfel, pana acum pare ca scenariul cu care operam este scenariul ‘pandemie globala’. Alternativa, care in continuare exista ca si risc pentru H2 2020 ese scenariul “pandemie plus criza economica”.

In acest sens, am reluat analizele de proiecte de M&A pentru a extinde oferta de produse si servicii cu care abordam clientii, dar in acelasi timp continuam sa acordam mare atentie intaririi continue a pozitiei financiare, astfel incat pozitia de ‘fortareata financiara’ sa fie unul dintre lucrurile care sa ne faca atat atractivi pentru clienti si ‘investees’ dar si sa ne creasca sansele de supravietuire si de a prospera.

Există mai multe opinii care spun că marile economii ale lumii (dar și România) se află în ultimele faze ale unei noi “bule” și că, deci, va urma o criză. Desigur, întotdeauna o criză urmează, dar este important să estimăm ‘cât de repede’. Semnalele primite de la parteneri, clienți și furnizori, arată că România încă nu se apropie de vârful de creștere..

Rate de lichiditate

Rata Formula S1 2018 S1 2019 S1 2020
Rata lichididății curente Active circulante /
Datorii curente

1.43

2.27

1.52

Rata lichidității rapide (Active circulante – Stocuri) /
Datorii curente

1.34

2.22

1.41

Lichiditatea curentă și lichiditatea rapidă reprezintă două dintre cele mai importante rate financiare ale unei companii și masoară capacitatea acesteia de a plăti datoriile pe termen scurt utilizând activele disponibile pe termen scurt.

Creșterea anterioară (în S1 2019) a nivelurilor acestor indicatori se datorează, în principal, creșterii disponibilităților bănești din contul “casa și banca”, ca urmare a migrării către o structură de finanțare pe termen mediu-lung, prin folosirea mijloacelor pieței de capital – în special a emisiunilor de obligațiuni cu scadențe de 3-5 ani. Pe măsură ce grupul a continuat expansiunea, S1 2020 a condus la revenirea acestor indicatori la valori istorice.

Nivelul ridicat al ratelor lichidității presupune o pondere redusă a activelor fixe și o perioadă mai scurtă pentru valorificarea serviciilor vândute de către companie care se traduce printr-o utilizare mai eficientă a capitalului de lucru. În situația de față activitatea curentă și capitalul de lucru nu sunt dependente de finanțarea din creditele pe termen scurt.

În teorie, valoarea optimă pentru nivelul ratei de lichiditate variază foarte mult în funcție de sectorul de activitate. Astfel, există sectoare unde lichiditatea optimă este de 2 sau chiar mai mare, dar și sectoare care funcționează foarte bine cu niveluri de 1.5 sau ușor sub 1.