De-a lungul timpului, am primit numeroase intrebari din partea investitorilor, dar si a altor actori din piata de capital cu privire la folosirea capitalurilor imprumutate si potentialul risc legat de indatorarea grupului. Folosirea capitalurilor imprumutate este un element natural, sanatos si recomandabil pentru orice companie, de orice talie. Cu cat compania este mai solida, are acces la mai mult capital imprumutat, dar si mai ieftin. Companii precum Apple sau Berkshire Hathaway, care detin resurse semnificative de numerar, au emisiuni de obligatiuni pe toate pietele financiare globale.
De asemenea, folosirea capitalului imprumutat aduce randamente superioare actionarilor, atat timp cat rata dobanzii platita este mai mica decat randamentul banilor in perioada comparabila. Spre exemplu, daca o companie imprumuta capital cu o dobanda de 10% anual, si il utilizeaza pentru a cumpara marfa si sa o plaseze la clienti cu un adaos de 5%, sa incaseze factura de la client si apoi sa reia ciclul de 5 ori intr-un an (o rotatie totala de 6 ori), acest lucru genereaza un randament al banilor de 30% , in timp ce costul banilor este de doar 10%. In acest exemplu am ilustrat cum se compara corect costul banilor (care se exprima ca un cost anual) cu marja bruta generata de plasarea banilor intr-un business (care trebuie adusa la numitor comun – anualizata prin inmultirea cu viteza de rotatie a clientilor).
Acest calcul trebuie facut pentru a compara procente relevante. Recomandarea noastra este de a nu compara dobanda anualizata cu randamentul operational al unei firme – exprimat tot ca procent, fara a tine cont de dimensiunile diferite la care se aplica aceste procente. Dobanda se aplica la suma imprumutata, iar randamentul operational al unui business se calculeaza raportand profitul operational (sau EBITDA sau free cashflow) la cifra de afaceri. Singura ipoteza in care comparatia celor doua procente (dobanda cu procent de EBITDA) este relevanta, este cazul in care suma imprumutata este egala cu cifra de afaceri. Acest caz este, in opinia noastra, neintalnit in practica.
Prin urmare, o companie se poate imprumuta cu 10 milioane lei, pe o durata de 5 ani, la o dobanda de 10% anual pentru a cumpara o companie care produce 3 milioane lei de EBITDA (sau cashflow), la o cifra de afaceri de 100 milioane lei (un procent de EBITDA de 3%). Un astfel de scenariu este profitabil si pentru creditorii care imprumuta compania, acestia primind 1 milion lei anual dobanda si cele 10 milioane inapoi la scadenta, dar si pentru debitor, care pastreaza in perpetuitate un activ care „s-a platit singur” si are la final o valoare de piata.
Tineti cont ca in acest scenariu compania a avut un efort de cash de zero:tinand cont ca in cei 5 ani activul cumparat (societatea tinta) a produs 15 milioane de lei de cash (5 ani x 3 milioane), care este egal cu suma totala platita catre creditori. Desi compania s-a imprumutat cu 10% pentru a cumpara ceva ce produce doar 3%, faptul ca firma nu a costat o suma egala cu cifra de afaceri genereaza ca acea comparatie usor de facut (10% vs 3%) sa nu ofere nicio informatie utila, ci dimpotriva, sa mascheze faptul ca intreg proiectul este unul corect si profitabil.
In scenariul de mai sus am presupus ca cele 2 milioane de extra cash produse de firma tinta anual fata de dobanda datorata NU SUNT INVESTITI in niciun fel si nu aduc niciun alt randament grupului nostru! Aceasta presupunere nu este rationala, fiind mult mai relevant sa aplicam si acestor sume randamentul de aproximativ 50% al capitalului propriu pe care l-am ilustrat deja in calcule, ca sa intelegem faptul ca de fapt castigam cash, capitaluri proprii si active cand achizitionam o firma cu EBITDA de 3% folosind obligatiuni cu dobanda de 10%.
Totodata, unii investitorii ne-au transmis ca pentru ei conteaza profitul net, iar folosirea capitalurilor imprumutate inseamna ca odata cu plata dobanzii, scade profitul net sau ajunge chiar negativ, pornind de la un profit operational si flux de numerar pozitiv. Referitor la aceasta situatie, va prezentam exemplul Liberty Global (fosta TCI), condusa de Jim Malone si una dintre cele mai de succes povesti investitionale din istorie. Strategia acestei companii a fost bazata fix pe achizitia continua de companii folosind capital imprumutat si generarea de EBITDA suficient cat sa acopere serviciul datoriei, pentru a putea extinde in mod continuu capitalul imprumutat. De asemenea, este important de avut in vedere ca, spre deosebire de investitorii de retail, bancile si fondurile de investitii folosesc EBITDA ajustata sau FCF ca indicatori pe care ii iau in calcul in evaluarea oportunitatilor de investitii.