Mesaj de la CEO
In primele 6 luni ale anului curent grupul nostru a înregistrat un profit brut de 2 milioane lei, in creștere cu 57% fata de primul semestru al anului anterior. Contributia principala in acest prim semestru a fost adusa de profitul financiar de 1,38 milioane lei, in crestere cu 3,26 milioane lei fata de 2020, in timp ce rezultatul operational a inregistrat o valoare pozitiva de doar 652 mii lei, in scădere fata de 3,18 milioane lei in S1 2020.
Atat Divizia de Educatie cat si cea de Tehnologie au inregistrat venituri mai mici in S1 2021 comparativ cu S1 2020 raportand o cifra de afaceri totala de 48 milioane lei versus 57 milioane lei venituri in S1 2020. În schimb, concentrarea pe servicii cu valoare adaugata mai mare a generat ca scaderea marjei brute sa fie de doar 10% astfel, 10,6 milioane lei in 2021 reprezinta un procent de 22% in timp ce 11,7 milioane lei in 2020 au reprezentat un procent de 20,5%.
In cadrul Diviziei de Educatie, lipsa de predictibilitate a generat în cazul multor clienți amânarea investițiilor mai consistente în training pentru a doua parte a anului. La aceasta s-a adaugat promisiunea fondurilor guvernamentale care au determinat clientii eligibili, mai ales cei de mare dimensiune, sa intarzie propriile investitii. Cum aceste programe guvernamentale se vor resimti in economie abia in urmatoarele 12-15 luni, am identificat o crestere a interesului clientilor in ultimele saptamani, interes care se va materializa in semestrul 2. Mai mult, in lipsa unor noi restrictii impuse de autoritati observam o crestere a solicitarilor pentru sesiuni de instruire in clasa (face-to-face).
Parteneriatele strategice cu vendorii de tehnologie s-au consolidat si exista premise pentru o crestere a bugetelor alocate de acestia pentru subiectele din categoria cloud skills in urmatoarele 12-18 luni. Doar in primele 6 luni, peste 300 de studenti au beneficiat de training in cadrul programelor cu finantare de la vendori. Portofoliul de cursuri propriu DevOps continua sa creasca si identificam constant tot mai multi parteneri pentru vanzarea acestora in piete internationale. Repozitionarea Equatorial ca partener de human skills al industriei de IT a generat primele rezultate prin cresterea numarului de clienti din aceasta verticala si prin lansarea unei platforme noi, FutureSkills, ce sprijina procesul de invatare. Equatorial a continuat sa livreze pentru programul TechTalent derulat de catre ANIS in timp ce platforma VRunners a continuat sa fie in centrul programelor de training deservind nevoile de invatare asincrona. In luna martie in cadrul Galei HR Club, Equatorial a obtinut premiul pentru cel mai bun program la categoria Formare si dezvoltare, pentru proiectul VRunners Fn+F5 implementat in 2020 pentru departamentul de Software Development al Miele Brasov.
Pentru că Divizia de Educatie este motorul transformarilor operationale, provocarile sunt date de perioada de tranzitie la un sistem si o abordare noua si instituirea in rutina zilnica a organizatiei a noului flux operational si decizional.
Dezvoltarea catre solutii de tip e-learning, prin investitia realizata in compania The e-Learning Company, s-a dovedit a fi de succes deoarece interesul clientilor pentru acest tip de soluții a crescut in ultimele luni. Compania a reînnoit toate contractele de tip abonament si a adaugat clienti noi. Totodata, cresterea numarului de utilizatori activi in platforma este un indicator important, de la 10% la peste 25%, care ne determina sa afirmam ca vom avea o crestere accelerata in continuare. The e-Learning Company este singurul partener din Romania al Skillsoft, cea mai mare platforma de continut de e-learning din lume, iar in baza cresterii volumului de clienti au fost accelerate investitiile intr-o noua versiune a platformei, toate aceste demersuri sustinand poziția de cel mai important furnizor de cursuri online în limba română.
In cadrul Diviziei de Tehnologie am consemnat o crestere usoara a marjei brute generate, pe fondul diminuării veniturilor operaționale ale diviziei. Credem ca industria de IT – atât pe segmentul de integrare/infrastructura cat si pe cel de dezvoltare software si implementare aplicații de business – isi pastreaza potentialul semnificativ de crestere pentru urmatoarea perioada, chiar daca ciclul economic post-pandemic prezinta o predictibilitate mai redusa comparativ cu perioadele anterioare. Marea majoritate (85%) a directorilor generali din România planifică creşteri ale investiţiilor în transformarea digitală în următorii trei ani, segment care a urcat pe primul loc în topul domeniilor pentru care executivii vor aloca mai multe fonduri, notează un raport al PwC România.
In timp ce in domeniul infrastructurii IT exista o tendinta a pietei de a se concentra pe intretinerea solutiilor existente, in cazul serviciilor de dezvoltare software, companiile continua sa investeasca semnificativ in dezvoltarea solutiilor si platformelor software, parte a eforturilor de transformare digitala. Acest lucru se traduce pentru Softbinator, compania din grup specializata in software development, in rate accelerate de crestere (43%) si intr-un model de business optimizat, avand in vedere posibilitatea de a aloca eficient resurse (proiectele avand caracter recurent accentuat, pe perioade multianuale). Peisajul tehnologic este de asemenea extrem de dinamic, tehnologii cum ar fi blockchain sau proiecte axate pe Inteligenta Artificiala generând un interes din ce in ce mai mare in pietele externe. În consecință, fundamentul cresterii afacerii in domeniul dezvoltarii software consta in abilitatea de a atrage, pregati si gestiona eficient capitalul uman – zona care constituie un punct forte pentru Softbinator. Prin investitiile recent anuntate in companiile Nenos si Nonlinear, grupul Bittnet isi consolideaza bratul de software si expertiza avansata de tip Machine Learning/Artificial Inteligence.
Presiunea pe capitalul uman este o constanta a industriei însă, pandemia a fortat companiile la nivel mondial sa adopte fara retineri conceptul de „work from anywhere”. Piete care anterior crizei erau ceva mai restrictive in a angaja resurse la distanta, cum ar fi de exemplu Elvetia, Germania si Franta dar nu numai, au eliminat aceasta restrictie. Ca atare, volumul de oportunitati de angajare, directa sau pe proiecte, pentru piata externa a crescut semnificativ – fapt ce se traduce in dificultăți sporite in atragerea si mentinerea capitalului uman in tara.
In cazul proiectelor din zona aplicațiilor de business, aceasta presiune pe capitalul uman s-a suprapus peste un fenomen indus de criza sanitara: amânarea la implementare a anumitor contracte deja câștigate, amânare ce a condus la o aglomerare a acestor proiecte pe finalul anului 2020 si in acest prim semestru din 2021. Pentru a contracara acest efect, echipa de implementare a fost extinsa, estimând ca pentru al doilea semestru ritmul de vânzare si implementare sa revină la parametrii standard.
Nu in ultimul rând, Divizia de Tehnologie (Dendrio in mod particular) este in continuare afectată de întârzierile de livrări de echipamente hardware datorate crizei semiconductorilor, ceea ce a generat o scădere a veniturilor din vânzarea de soluții hardware. In schimb, aceasta situație generează o nevoie a clienților si o oportunitate pentru noi, pentru mai multe servicii de întreținere a soluțiilor existente si pentru modificarea abordării soluțiilor tehnologice livrate la clienți. Veniturile din serviciile de integrare IT&C au crescut cu 12%, ceea ce genereaza ca marja bruta sa fie mai mare in S1 2021 versus S1 2020. Mentinerea relativ constanta a cheltuieilor indirecte conduce la un Profit Operational similar cu cel al perioadei anterioare (1,48 milioane lei versus 1,56 milioane lei in 2020).
Dendrio a obtinut in primul semestru o margine bruta cu 8% mai mare, in contextul unor venituri cu aproape 14% mai mici. Acest lucru se datoreaza atenției asupra proiectelor cu o componenta semnificativa de servicii. Este important de notat că volumul de contracte pentru produse si servicii castigat si chiar contractat este de 47 milioane lei dar, pe fondul termenelor mari de livrare, estimam ca facturarea acestora sa va face in trimestrul 3 posibil chiar trimestrul 4.
In cazul Elian si in acest semestru s-au generat venituri pe cele trei directii principale: servicii de implementare (proiecte noi), servicii de suport si mentenanta (proiecte care au fost deja implementate si intra in faza de suport recurent) si vanzare de licente (on premises si on cloud); serviciile de suport si componenta de licente on cloud sunt generatoare de venituri recurente.
In primele 6 luni s-au facturat cu preponderenta licente, ceea ce a dus la o crestere a ponderii acestora in total venituri (45% din CA), iar ponderea serviciilor de implementare a scazut la 33% din CA, in vreme ce serviciile de suport au ramas la 22%. Cresterea periodica a ponderii venitului din licente (on premise) se inscrie in modelul de afaceri tipic pentru sistemele ERP: un ciclu in care se factureaza semnificativ servicii (cum a fost S2 2020) este urmat de un ciclu in care ponderea serviciilor scade, deoarece se finalizeaza proiecte vandute anterior si se extinde implementarea catre noi utilizatori (ceea ce genereaza necesar licente). Elian a atras clienți noi si a semnat contracte noi de implementare cu o mica întârziere datorata promisiunilor de fonduri guvernamentale pentru digitalizare, ceea ce a determinat o parte din clienți sa renunțe la investițiile proprii sau sa se orienteze către proiecte de anvergura mai mica. Deoarece aceste fonduri intarzie sa apara dar nevoia de business exista vedem o crestere a interesului din partea prospectilor pentru solutii ERP iar in acest context solutia de finantare cu pret fix per utilizator implementat simplifica semnificativ procesul de decizie si achizitie al clientului dar si procesele interne de vanzari. Pentru a sustine contractele nou semnate echipa a crescut cu peste 20% iar activitatea de marketing a inceput sa se alinieaze la noile practici implementate deja in divizia de educatie.
Pentru compania Softbinator, intrata in grupul Bittnet la final de 2020, aceasta perioada a insemnat trecerea la o structura operationala mai scalabila, cu roluri si departamente mai bine structurate si conduse de catre membri cu expertiza si vechime in companie alaturi de un CA specializat ca sa asigure o pregatire a organizatiei pentru noua dimensiune. Altfel, compania a atras 8 clienti noi din piete externe, a semnat un acord de investitie intr-un studio de UI/UX (Ixperi) prin care sa consolideze expertiza pe acest segment, respectiv a semnat un acord de investitie cu firma de recrutare specializata in verticala de software, TechMind. Pe fondul cresterii la nivel global a investitiilor in zona de dezvoltare software Softbinator a inregistrat o crestere cu 43% a veniturilor si cu 18% a profiturilor iar ulterior perioadei de raportare a decis listarea pe piata de capital AeRO ca pas natural de accelerare a planurilor de dezvoltare.
Daca schimbam perspectiva de analiza si privim anualizat (ultimele 12 luni) grupul nostru a inregistrat un profit brut consolidat in valoare de 2,2 milioane lei, in crestere cu 48% fata de perioada de 12 luni incheiata la 30 iunie 2020. Acest rezultat pozitiv se datoreaza in principal mentinerii fixe a cheltuielilor indirecte, in timp ce rezultatul financiar s-a imbunatatit cu 4.8 milioane lei, compensand scaderea cu 70% a profitului operational. Ca urmare a strategiei active de fuziuni&achizitii, atingerii unei mase critice la nivel de grup si a operatiunilor realizate prin intermediul pietei de capital, estimam ca intram intr-o noua etapa, in care rezultatul financiar va continua sa adauge la cel operational, nu sa reprezinte o scadere, ca in 2019 si 2020.
Desi este a 4-a oara cand publicam rezultate anualizate am primit un numar de intrebari despre aceasta forma de prezentare din partea unor actionari existenti sau a altor persoane interesate de piata de capital. Consideram că perspectiva anualizata este una mai relevanta pentru intelegerea dimensiunii si capacitatii operationale de executie a grupului, pornind de la urmatoarele realitati:
- Dimensiunea la care ne aflam, combinata cu specificul businessului – in care o parte semnificativa reprezinta livrari punctuale (livrari proiecte de integrare IT&C), derulare sesiuni de instruire IT, livrare proiecte software, livrare chei acces in biblioteca online de cursuri eLearning, etc) – face ca facturarea unor proiecte in ziua de 31 a unei luni sau de 1 a lunii urmatoare sa aiba influenta asupra rezultatelor trimestriale, desi nu are efect asupra bunastarii companiei.
- In linie cu parerile exprimate de investitori si manageri de calibru, nu credem ca orice trimestru singular poate fi reprezentativ pentru situatia sau evolutia grupului nostru, iar concentrarea pe a ‚livra’ rezultate trimestriale poate afecta moralul echipei, și poate de asemenea, dăuna valorii pe termen lung a companiei.
Cu alte cuvinte, credem ca modificarile operationale si structurale pe care le implementam vor genera foarte mare valoare pentru actionari, si ar fi fost o alegere prea prudenta sa nu implementam aceste schimbari, cu temerea ca nu ar genera rezultate instantaneu, la timp pentru urmatorul raport trimestrial.
Situatia financiara a grupului este una foarte buna, activul net contabil (capitalurile proprii) atingand cea mai mare valoare din istoria grupului: 42 milioane lei. Acelasi lucru se poate spune despre pozitia de cash – de 26,2 milioane lei, in timp ce activele financiare au depasit valoarea de 4,4 milioane lei. In perioada analizata, grupul a continuat sa inregistreze un cash-flow pozitiv, de 1,1 milioane lei. Tinand cont de efectul compus al sumelor investite in companie fata de orice alta alternativa (gasiti detaliat chiar de catre JM Keynes in capitolul „Viziunea Bittnet”), suntem increzatori sa continuam politica de nedistribuire de dividende cash si de investire in extinderea accelerata a grupului si oferirea de actiuni gratuite pe baza rezultatelor bune obtinute.
Situatia noastra financiara solida ne pozitioneaza foarte bine pentru a continua atat modificarile proceselor interne de generare a vanzarilor si de livrare, dar si extinderea prin achizitii (M&A-uri). In mod particular acest subiect este unul de interes, ce consideram ca merita a avea in continuare prioritate in cresterea amprentei grupului, in special tinand cont de succesul proiectelor anterioare de M&A.
Suntem un grup de companii ce ofera o gama din ce in ce mai larga de servicii IT&C clientilor, atat in maniera clasica (project based), in mod recurent (‚recurring revenue’) si in paradigma de ‚managed services’. Unul dintre pilonii strategici de dezvoltare afirmat inca de la listarea pe piata AeRO in 2015, a fost dezvoltarea continua a portofoliului de produse si servicii oferite.
Intentionam sa extindem continuu amprenta de produse si servicii oferite clientilor grupului, atat prin dezvoltarea portofoliului fiecarei companii sau linii de business, cat si prin investitii sau achizitii continue. Cu toate acestea, nu suntem un fond de investitii, ci cautam sa dobandim pozitii in companii in care sa continuam activitatea operationala („operate”), indiferent de cat de mare este detinerea pe care o putem obtine. Activam doar in domeniul tehnologiei informatiei („cercul nostru de competenta”).
Pe de alta parte, suntem deschisi si flexibili în ceea ce privește structurile de parteneriat si tratam fiecare oportunitate de investitie in mod matematic, din punct de vedere al sanselor ca aceasta sa aduca valoare actionarilor nostri. Exista 3 tipuri de situatii in care ne aflam legat de detinerile grupului nostru in companii de IT, tipologii definite conform standardelor IFRS de consolidare a rezultatelor financiare. Aceste detineri pornesc de la cateva principii enuntate de-a lungul timpului de Warren Buffett.
- In cazul detinerilor de peste 50% punem la dispozitie intreaga masinarie operationala a grupului (marketing, logistica, financiar, cross-sell, management, operatiuni pe piata de capital etc), astfel incat sa crestem semnificativ sansele de a reusi „impreuna”, luand ce este mai bun din ambele universuri (Bittnet si cel al companiei achizitionate).
- In cazul detinerilor intre 20 si 50% (contabilizate prin metoda titlurilor puse in echivalenta) oferim sprijin acolo unde este relevant pentru partenerii nostri (antreprenorii care au decis sa isi deschida actionariatul catre noi), pornind de la ideea ca „owning a non-controlling portion of a wonderful business is more profitable, more enjoyable and far less work than struggling with 100% of a marginal enterprise.”
- In cazul celei de-a treia categorii (detinerile sub 20%), suntem in general investitori pasivi, urmarind valoarea de piata a detinerii, pornind de la filozofia „buy stock in businesses that you would like to own yourself”. Cred ca este important ca investitorii sa realizeze ca trecerea unei detineri din categoria 2 in categoria 3 poate produce rezultate pozitive semnificative la nivel de grup, deoarece in cazul acestor detineri luam in calcul evolutia valorii de piata a companiei, nu doar profitul acesteia.
In general, cautam sa investim in companii si activitati care indeplinesc urmatoarele criterii:
- Antreprenorii si managerii acestora isi doresc un parteneriat cu noi, considerand ca au ceva de castigat din apartenenta la un grup listat cu servicii diversificate, o baza larga de clienti si o situatie financiara solida.
- Intelegem cum functioneaza si ce este necesar ca sa putem creste profitul operational versus capitalul investit.
- Sunt conduse de manageri capabili si onesti.
- Le putem achizitiona la un pret favorabil, intr-o structura de tranzactie care ne aliniaza obiectivele si bunastarea („prosperam impreuna” versus „facem un transfer de bunastare”).
Chiar daca rezultatele produse de fiecare dintre companiile in care investim nu vor avea valori si evolutii regulate an de an, chiar daca unele dintre investitii sunt in momente de crestere si au nevoie mai mult de expertiza noastra de a creste businessuri, iar altele sunt in momente de maturitate care produc cashflow ce poate fi optimizat si folosit la extinderea grupului, credem cu tarie ca diversificarea acestora combinata cu criteriile de achizitie de mai sus ne cresc semnificativ sansele de a prospera de pe urma acestor investitii.
Dacă toate tranzacțiile anunțate până la momentul publicării acestui raport se închid cu succes, la finalul anului 2021, companiile din grup vor înregistra venituri de aproximativ 250 milioane lei (cu 100 milioane peste bugetul de 150 aprobat de acționari). Cu alte cuvinte, dacă ne-am opri din procesele de M&A, și dacă am încetini creșterea de la 60% la 26%, tot suntem pe drumul cel bun pentru a livra rezultatul de 500 milioane lei venituri la finalul lui 2024. În schimb, nu intenționăm să ne oprim din procesele de M&A pentru a accelera creșterea grupului.
Unul dintre elementele ce pare ascuns analizei investitorilor este faptul ca proiectele de investitie care sa indeplineasca cele patru criterii de mai sus nu sunt disponibile publicului larg, si nici macar oricarui investitor financiar cu resurse semnificative (cu atât mai puțin investitorilor de retail de pe bursa). O parte semnificativa din explicatia pentru care aceste proiecte sunt disponibile grupului nostru este ca noi reprezentam parteneri de tip „smart money” pentru antreprenorii si managerii respectivi, avand deja un renume pozitiv, bazat pe un track-record de 15 ani de activitate profesionala, inclusiv pe piata de capital.
As dori sa ofer cateva exemple punctuale, aplicate, pe tema oportunitatii diversificarii portofoliului de produse si servicii, inclusiv prin M&A:
- In cursul anului 2020 Divizia de Educatie a avut rezultate mixte: Bittnet Training a ramas constant, fiindca facuse deja pasi inspre trecerea online a claselor, in timp ce Equatorial a inregistrat un an slab, datorita reducerii initiale a bugetelor la clientii Equatorial, care au o tipologie de client diferita de cea a Bittnet. Daca Equatorial nu ar fi facut parte din grupul Bittnet, acest an ar fi fost foarte greu de depasit. In schimb, datorita sigurantei oferite de resursele financiare ale grupului, a fost posibil punerea bazelor pentru o noua abordare de piata “a new go-to-market”, al carui pilot a fost testat cu succes si a caror rezultate le vedem in 2021.
- Nu doar că angajatii Equatorial nu au fost concediati din cauza ‘unui an prost’ ci dimpotriva, au putut pune bazele unor proiecte deosebite, care pe de-o parte aduc valoare acum la Equatorial, dar, mai mult, stau la baza repivotarii intregului mecanism de adresare al clientilor in noua paradigma “low touch economy”.
- Daca in S1 2021 evolutia cursurilor ‘fata in fata’, fie in clasa fie in mediul online, oferite de Bittnet Training, a fost in scadere fata de 2020, fiind afectata de asteptarile tuturor actorilor de a ne intoarce in clase, cursurile “the e-Learning Company” inregistreaza o crestere semnificativa, ceea ce contrabalanseaza partial rezultatele, oferind mai multa rezilienta intregii organizatii.
- Daca in 2019 Divizia de Tehnologie a fost afectata de integrarea operationala a celei mai mari achizitii de pana atunci, iar Educatia a contribuit major la supravietuirea grupului, faptul ca am putut aloca atentie si procese corecte in cursul lui 2019 acestei integrari, a facut ca apoi, in anul 2020 (care nu a fost nici pe departe un an ideal pentru divizia de Tehnologie), aceasta sa isi revina, generand un rezultat foarte bun pentru intreg grupul. In momentul in care companiile din indicele BET-XT au scazut afacerile cu 10% in medie si profitul cu 50% in medie, grupul nostru a inregistrat o crestere de 10% a veniturilor si o revenire pe profit (o crestere cu 125% a profitabilitatii).
Aceasta rezilienta nu este o intamplare, ci dimpotriva, este un rezultat natural al modului cum am cautat si ales investitiile in alte companii, si a viziunii pe care o urmarim legata de constructia intregului grup. Va recomand calduros sa alocati timp pentru a parcurge in liniste capitolul “Viziunea Bittnet”.
In ultimele 6 luni am primit mai des intrebari de la actionari despre evolutia laterala a pretului actiunilor, chiar daca acesta este apanajul investitorilor si nu al managementului. Sperăm că actionarii care ni se alatura sa impartaseasca viziunea noastra pe termen mediu si lung, si că inteleg corect care este pariul pe care il fac: că intra intr-un domeniu de crestere accelerata (“a rising tide lifts all boats”) alaturi de o echipa de management care a demonstrat peste 10 ani de rezultate mai bune decat media industriei, atat operational cat si din punct de vedere al gestiunii capitalului.
Rezilienta descrisa anterior este primul pas, obligatoriu, in calatoria spre antifragilitate. Fiecare din deciziile pe care le luam urmaresc constructia unui grup antifragil, astfel incat sa avem cea mai puternica forta – timpul – alaturi de noi (“Time is the friend of the wonderful business, the enemy of the mediocre”). Al doilea element il reprezinta combinatia dintre ‘good operations’ si capabilitatea de management a capitalului, asa cum este descris ‘secretul succesului’ in cartea „The outsiders – 8 outstanding CEOs”.
Cred ca unul din elementele care nu e usor observabil din afara organizatiei este capacitatea operationala deosebita. Faptul ca activitatea noastra initiala, de baza, este trainingul IT, si complexitatea specifica organizarii cu succes a acestei afaceri, ne-au fortat sa construim sisteme si unelte operationale specifice unor companii mult mai mari ca afaceri, cu complexitate sporita. Pe de alta parte, odata depasit acest impediment, in prezent ne bucuram de un avantaj competitiv greu de egalat din acest punct de vedere. In cursul acestui an am vazut un anunt al unei companii de IT foarte respectabila care facea o retrospectiva a intregii activitati, cu prilejul unei aniversari de ordinul a 10 sau 15 ani. In aceasta perioada, compania respectiva a livrat cu succes peste 700 de proiecte. Ca o comparatie, noi livram în cadrul Grupului nostru peste 4000 de proiecte anual, cu un overhead operational minimalist, atat din punct de vedere al costului cat si al timpului.
Daca analizam celalalt element care contribuie la succesul pe termen lung al companiilor – abilitatea de management a capitalului, suntem deocamdata intr-o situatie foarte fericita: rata de crestere a capitalurilor proprii atrase istoric, prin mecanismele pietei de capital este de aproximativ 40%, ceea ce ne intareste increderea si in modelul financiar adoptat, pe care intentionam sa continuam sa il aplicam atata timp cat rezultatele continua sa fie vizibil mai bune decat media pietei.
In incheiere, va invit sa cititi cu atentie capitolul „Viziunea Bittnet”, care adreseaza majoritatea intrebarilor sensibile primite de la actionari existenti si potentiali in cursul primelor 8 luni ale anului. De asemenea, vă recomand sa va abonati la newsletterul dedicat investitorilor, accesând adresa https://investors.bittnet.ro/ro/abonare-newsletter/ si să consultați rezultatele semestriale prezentate în paginile următoare. Ca de obicei, va încurajăm să ne trimiteți feedback despre acest raport, evoluția companiei sau planurile noastre de viitor. În conformitate cu politica noastră de deschidere și dialog cu acționarii, opinia investitorilor este întotdeauna binevenită. Astfel, așteptăm să ne contactați la investors@bittnet.ro
Mihai Logofătu, CEO