Rezultatul financiar si profitul brut

Profitul operațional înregistrat la 9 luni este intr-o crestere usoara fata de cel de anul trecut și de acum doi ani, ținând cont de veniturile din activitatea curenta (fara tranzactii one-off). Astfel, evoluția acestui indicator, la nivelului grupului, corectat pentru tranzacții nerepetabile este: 9 luni 2021: 3.2 milioane lei, 9 luni 2022: 3.5 milioane.

În afară de cele două linii de business (Divizii), compania înregistrează și activități de coordonare a grupului de companii, de asigurare a finanțării prin mecanisme bursiere, și anumite cheltuieli estimate conform standardelor IFRS, dar și venituri sau cheltuieli aferente investițiilor „mark to market” (companii în care nu avem 20% din dreptul de vot). Astfel, în cursul primelor 9 luni ale anului curent:

  • Ajustarile IFRS privind SOP înregistrează valoari similare cu perioada de comparație (715 mii lei vs 734 mii lei în 3Q 2021), la fel ca și dobânzile (bancare și obligatare) – 2.44 milioane versus 2.34 milioane lei anul trecut;
  • Valoarea investițiilor „mark to market” a scazut cu 2.86 milioane lei, în timp ce anul trecut era un profit de 5.76 milioane lei. Această poziție din P&L este non-cash, ci doar o reevaluare (in sus sau jos) a deținerilor în companiile listate la BVB și care se reevaluează trimestrial în funcție de evoluția cotației de piață.

În total, rezultatul financiar este, deci, pierdere de 6.27 milioane de lei în perioada analizată, comparativ cu un profit de 4.66 milioane lei anul trecut. Acestei valori se adaugă valoarea de 118 mii lei – partea de profit aferentă nouă din profiturile companiilor în care avem interese minoritare, dar peste 20%. Scăderea acestei cifre din profitul operațional generează o pierdere brută de 3.26 milioane lei anul acesta, versus un profit de 10.8 milioane lei anul trecut.