BITTNET SYSTEMS S.A. (numita in continuare “Compania”/”Emitentul”) informeaza investitorii si partile interesate despre semnarea acordului de vanzare-cumparare, in data de 30.09.2021, privind transferul de business Autodesk dintre Dendrio Solutions SRL si GRAPHEIN INTERNATIONAL SRL. Pretul contractului este de 450.000 euro si va fi incasat de catre Dendrio Solutions in 4 transe pana in 2024.

Contractul prevede transferul catre cumparator (Graphein International) a activitatii de business a Dendrio pe relatia cu vendorul american de tehnologie Autodesk, insemnand transferul contractelor aflate in derulare cu clientii, transferul de cunostinte, precum si statusul de Gold Partner.

Fondurile obtinute in urma acestei tranzactii vor fi reinvestite in dezvoltarea liniilor de business strategice cloud si securitate cibernetica si in potentiale viitoare tranzactii de M&A in aceste domenii.
Bittnet Systems SA detine 100% din partile sociale ale Dendrio Solutions SRL.

RC61/01.10.2021