Scrisoare de la CEO

Mihai Logofătu, Cofondator și CEO Bittnet GroupÎn primul trimestru al anului 2023, Grupul nostru a înregistrat venituri consolidate în valoare de 53,5 milioane lei, în creștere cu peste 63% față de perioada similară a anului anterior, ca urmare a creșterii accelerate a activității de intergrare IT&C (creștere de 80% versus T1 2022). La nivel de marjă brută înregistrăm o creștere de 32%, de la 6,5 milioane lei în T1 2022 la 8,6 milioane lei în T1 2023. Creșterea cheltuielilor indirecte, administrative înregistrată pe parcursul anului trecut, a condus la înregistrarea unei pierderi operaționale la nivelul grupului în acest prim trimestru al anului, de 2,3 milioane lei, față de aproximativ zero în T1 2022. La nivelul rezultatului financiar, înregistrăm o diminuare a pierderii, de la 3,1 milioane lei în T1 2022 la 574 mii lei în primele trei luni ale lui 2023. Astfel, rezultatul brut rămâne în teritoriul negativ, în linie cu cel de anul trecut: o pierdere brută de 3,3 milioane lei, versus 3,5 milioane lei în T1 2022.

Din perspectivă anualizată („ultimele 12 luni”), evoluția rezultatelor reconfirmă capacitatea grupului nostru de creștere a veniturilor și a profitabilității operaționale: veniturile consolidate se ridică la 212,8 milioane lei, în creștere cu aproape 74% față de perioada anterioară, iar marja brută la 44,8 milioane lei, în creștere cu 67%. În acest timp, profitul operațional a avut o evoluție pozitivă atingând valoarea de 6 milioane lei, în creștere cu 35%.

Înregistrăm o poziție financiară solidă, datoriile la furnizori fiind acoperite de creanțele asupra clienților și de stocurile de facturat. Creanțele asupra clienților sunt mai mari cu 54% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce businessul a crescut cu 63%, iar datoriile financiare totale (pe termen scurt și pe termen lung, ignorând datoriile de tip „leasing” conform IFRS16) sunt aproximativ egale cu poziția de numerar (43 milioane lei). Comparativ cu T1 2022, activele totale sunt în creștere cu 84%, până la 226 milioane lei, iar capitalurile proprii înregistrează o creștere de 80%, până la 87 milioane lei.

Din punct de vedere al fluxurilor de numerar, în mod caracteristic pentru primele trei luni ale anului, pierderea operațională a generat un cash outflow de 2,2 milioane lei, similar cu T1 2022, numerarul net de 11 milioane lei atras prin activitatea de finanțare fiind folosit pentru a acoperi această sumă și pentru a plăti investiții nete de 8 milioane lei (7 milioane lei achiziții de companii și 1 milion lei achiziții de imobilizări). Este important de notat că cei 11 milioane lei numerar net din activitatea de finanțare au rezultat după reducerea semnificativă a gradului de îndatorare prin rambursarea de datorii (bancare și obligatare) în valoare de 15 milioane lei. În aceste condiții, poziția de numerar de la finalul trimestrului este de 43 milioane lei, comparativ cu 19 milioane lei la finalul T1 2022. Suntem astfel bine poziționați să accesăm finanțare anul acesta atât de pe piața de capital, prin oferte succesive de obligațiuni listate, cât și prin credite bancare, în special pentru activitatea de M&A.

De la listarea în 2015 pe Bursa de Valori București, grupul Bittnet înregistrează o rată medie anualizată de creștere (CAGR) de 48% la nivelul veniturilor, 59% la nivelul activelor, 69% la nivelul capitalurilor proprii și 40% la nivelul profitului operațional. De asemenea, în acest interval de timp, randamentul mediu anual al capitalurilor proprii (ROE) a fost de 55%.

În primele trei luni ale anului, am finalizat cu succes cea mai mare rundă de majorare de capital desfășurată până acum, în cadrul căreia am atras 32 milioane lei. Astfel, ținând cont de capitalurile proprii din acest moment și de poziția puternică de numerar, precum și de capacitatea de a produce un flux de numerar pozitiv an de an, grupul se plasează drept un bun candidat pentru a accesa finanțare în continuare, putând astfel să derulăm proiecte complexe de business, precum și investiții M&A de succes.

În cursul lunii aprilie am primit o informare de la Consiliul Concurenței referitoare la aprobarea tranzacției de achiziție a Dataware, decizia finală de autorizare urmând a fi transmisă în perioada imediat următoare. Compania se va alătura grupului nostru în cadrul pilonului de Cloud & Infrastructure și estimăm încheierea tranzacției în T2, astfel încât rezultatele Dataware vor fi consolidate începând cu luna iunie sau cu T3. Lucrăm în continuare în mod activ la a căuta, identifica, negocia și implementa atât tranzacții semnificative din punct de vedere al dimensiunii, cât și achiziții „bolt on” pentru fiecare din liniile de business.

Având în vedere creșterea structurii organizatorice înregistrată în 2022, până la un nivel care considerăm că poate susține un business de 500 milioane lei (ținta asumată pentru finalul anului 2024), am anunțat o schimbare a focusului organizației, către eficientizare și profitabilitate, începând cu anul curent. Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de acționari la finalul lunii aprilie 2023 reflectă această tranziție către creșterea profitabilității, observându-se o atenuare a ritmului de creștere a cifrei de afaceri, dar o dublare a valorii EBITDA și a profitului operațional (de la 8,5 milioane lei în 2022 la 18 milioane lei țintiți pentru 2023).

Fiecare dintre companiile din grup are oportunități și provocări diferite, date de specificul fiecăreia dintre ele (dimensiunea, tipul de produse vândute, tipologia de client, etc). Deși această perioadă de trei luni este foarte scurtă, vedem deja semnale pozitive, ceea ce ne determină să continuăm procesul de eficientizare a activității în vederea atingerii obiectivelor propuse pentru acest an.

Ca întotdeauna, vă stăm la dispoziție pentru întrebări, la adresa investors@bittnet.ro.

Mihai Logofătu,
Fondator si CEO Bittnet Group