BITTNET SYSTEMS S.A. (numită în continuare “Compania” / “Emitentul” / “Grupul”) informează piața despre derularea unei oferte publice de vânzare de obligațiuni corporative, sub simbolul BNET28.
Astfel Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat Prospectul (format din documente distincte) privind oferta conform Deciziei Consiliului de Administratie din data de 03.11.2023.
Emisiunea nouă de obligațiuni țintește un număr maxim de 100.000 obligațiuni corporative, negarantate, neconvertibile, emise în monedă națională, cu o valoare nominală de 100 lei fiecare și o valoare nominală totală de 10.000.000 lei.
Rata dobânzii va fi de 9,6% pe an, plătibilă trimestrial prin sistemul Depozitarului Central, iar maturitatea va fi după 4 ani și 6 luni de la data emiterii, respectiv în luna iunie 2028. Subscrierile se vor putea realiza pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, respectiv 10 ședinte de tranzacționare, între 27 Noiembrie și 12 Decembrie 2023.
Investitorii vor putea plasa ordinele de cumpărare în funcție de modalitatea agreată cu brokerul prin care vor face subscrierile (direct în platformă, telefonic ori prin completarea unui formular de subscriere). Intervalul de preț în care se vor plasa ordinele de subscriere este între 94 lei – 106 lei, pas de cotare de 1 leu (respectiv între 94% și 106% din valoarea nominală a instrumentului), similar cu mecanismul de “price discovery” pentru Ofertele publice primare de acțiuni.
După plasarea unui ordin de subscriere, investitorii vor putea modifica prețul (în interiorul intervalului: 94 lei – 106 lei/obligațiune) oricând în cadrul perioadei de derulare a ofertei. În acest sens, valoarea rezultată a subscrierii modificate trebuie să fie mai mare sau egală cu valoarea validă precedentă.
Modificarea ordinului de subscriere va fi considerată validă, luându-se în considerare subscrierea modificată aferentă prețului de subscriere de la finalul perioadei de ofertă. La finalul celor 10 zile de derulare a ofertei publice, respectiv în data de 12 Decembrie, Emitentul va stabili (fixa) prețul de ofertă (prețul de emisiune), conform intervalului mai sus menționat.
Ordinele de subscriere plasate la un preț superior prețului de ofertă sau la prețul de ofertă vor fi acceptate, în timp ce ordinele de subscriere aflate sub acest preț vor fi invalidate. Toate subscrierile acceptate de Emitent vor fi validate la același preț (prețul de ofertă/prețul de emisiune) astfel încât toți investitorii care au subscris în ofertă vor cumpara obligațiunile de la Emitent la același preț.
După perioada de derulare a ofertei, obligațiunile BNET28 vor face subiectul unei cereri de admitere la tranzacționare pe Piața Reglementată administrată de BVB care a transmis deja Emitentului acordul de principiu pentru listarea viitoarei emisiuni.
Calendarul Ofertei publice primare BNET28:
- Publicarea Prospectului de ofertă publică primară: 23 Noiembrie
- Perioada derulare a ofertei (perioada de subscrieri): 27 Noiembrie – 12 Decembrie
- Data tranzacției: 13 Decembrie
- Data de emisiune BNET28: 15 Decembrie
Atasăm prezentului raport curent Decizia ASF nr. 1223/21.11.2023 de aprobare a operațiunii și Prospectul format din documente distincte (Nota de prezentare a instrumentului, Documentul de înregistrare Universal și Rezumatul). Oferta este intermediata de SSIF BRK Financial Group SA iar subscrierile se vor putea face prin toți brokerii autorizați de ASF.
Vă rugăm să citiți Prospectul înainte de a subscrie!
Nota prezentare instrument financiar BNET28 – Prospect