BITTNET SYSTEMS S.A. (numită în continuare “Compania” / “Emitentul” / “Grupul”) informează acționarii despre disponibilitatea exprimării votului electronic/online, prin platforma EVote, pentru AGOA și AGEA din data 16.12.2024. Astfel, acționarii BNET înregistrați în registrul acționarilor ținut de către Depozitarul Central la sfârșitul zilei de 04.12.2024 (data de referință) își pot exercita dreptul de vot, proporțional cu deținerea de acțiuni de la data de referință. Procesul de vot este deschis începând de astăzi, continuu și online, până la finalul sedinței AGA.

Accesul se poate face prin crearea unui cont de acționar, sau utilizarea unui cont de acționar BNET deja validat, la linkul următor: https://bittnet.evote.ro/login
Credențialele înregistrate acum pentru conturile nou create vor putea fi utilizate și la viitoarele AGA Bittnet. Acționarii care au deja un cont evote de acționar Bittnet pot folosi credențialele de acces setate anterior.

Dacă întâmpinați probleme în crearea sau accesarea contului de acționar, ne puteți contacta la adresa de mail: investors@bittnet.ro .

RC73/08.12.2024