Situatia activitatii operationale – Divizia Tehnologie

La nivelul diviziei de tehnologie a grupului trimestrul 3 a reprezentat o perioada de creștere atât din punct de vedere al cifrei de afaceri cat si din punct de vedere al marginii generate si al profitului. Creșterile înregistrate in indicatorii financiari se regăsesc si într-o activitate mai ridicata la nivelul echipelor – inclusiv in zona de servicii IT si ERP – având peste 700 de proiecte implementate in acest trimestru. In acest sens putem spune ca la nivel de divizie si implicit si la nivelul companiilor Dendrio, respectiv Elian, sezonalitatea in primele 3 trimestre a fost apropiata de sezonalitatea de dinaintea pandemiei. Important de remarcat faptul ca am reușit astfel sa recuperam scăderea de venit înregistrata la primele 6 luni, dar mai mult, am reușit sa acceleram creșterea de margine generata in aceste trei trimestre.

Este important de menționat faptul ca atât la nivel global cat si la nivel local, contextul curent este unul complicat, cu un grad redus de predictibilitate. Lanțurile logistice sunt supuse unui stres major – cu timpi extrem de mari, de peste 120 de zile, in livrarea anumitor componente hardware. Acest stres logistic se suprapune nefericit peste provocările existente la nivel local – pandemie, instabilitate politica – motiv pentru care ne propunem, in divizia de tehnologie, sa ne concentram pe ceea ce poate face diferența in piața: creșterea interacțiunilor cu clienții noștri, implicarea in procesele de transformare digitala cu resurse extrem de competente, optimizarea proceselor interne pentru creșterea agilității si reducerea timpilor si costurilor de livrare.

Dendrio

La nivelul Dendrio Solutions – divizia de integrare IT a grupului – ne-am concentrat pe următoarele direcții de dezvoltare:

  • Consolidarea tuturor echipelor companiei – pentru a face fata unui volum in creștere de proiecte pe termen mediu si lung. Consideram ca suntem într-un punct de inflexiune al pieței – cerințele pentru soluțiile digitale având doar o singura direcție: aceea de creștere. In acest sens pana la nivelul trimestrului 3 am reușit sa atragem 15 colegi si colaboratori noi, atât in echipele de livrare (tehnice) cat si in zona de vânzări, marketing, project management și customer success.
  • In acest trimestru am început si construcția, la nivel de grup dar cu un impact fundamental asupra Dendrio, a unui Project Management Office (PMO). Acest lucru ne va permite obținerea unei creșteri sustenabile a numărului de proiecte livrate, in condițiile menținerii unui control crescut asupra costurilor si riscurilor.
  • Activitățile de marketing s-au derulat pe 3 direcții principale:
    • Derularea unei campanii de cloud, pe întregul trimestru 3. In acest sens Dendrio a produs primul raport de adopție de cloud in Romania (la nivel 2021), permițându-ne o înțelegere mult mai detaliata a pieței si a trendurilor de cloud existente. Pe perioada campaniei am obținut peste 230 de downloads ale acestui studiu;
    • Au fost reluate evenimentelor cu prezenta fizica împreuna cu clienți, in mod particular din zona companiilor mari.
    • Dezvoltarea de conținut digital, care sa ne permită atragerea unui volum cat mai mare de vizitatori pe platformele digitale; bazat pe un proces continuu de testare si învățare, credem ca acest element ne va permite o creștere accelerata in piața locală si regionala.
    • Procesul de buyer journey – axat pe zona companiilor mici si medii – a început sa dea roade. Am reușit sa preluam o serie de bune practici de la divizia de educație, obținând rezultate promițătoare in implementarea acestui proces: peste 220 de companii contactate de către echipa Dendrio (outbound) cu o rata de conversie (validare de interes) de 20%;
    • De asemenea in zona companiilor mici si mijlocii am implementat peste 200 de proiecte cu componenta de adopție de tehnologie (technology workshops) – mecanism prin care urmărim sa atragem peste 50 de clienți noi in următorul ciclu financiar (2022);
    • In zona companiilor mari au continuat proiectele de implementare atat pentru infrastructuri critice/naționale cat si in domeniul bancar, utilități sau real estate. După cum este de așteptat, observam o creștere a interesului in zona proiectelor de cybersecurity, menținând-se însă un interes ridicat si pentru zona de conectivitate si data center.

Elian

Din punct de vedere al Elian Solutions – divizia de implementare a aplicațiilor de afaceri – amintim mai jos principalele puncte de dezvoltare pentru perioada trimestrului 3:

  • Îmbunătățirea proceselor de livrare de proiecte si de comunicare cu clienții. Demersurile făcute in acest sens au dat rezultate, proiecte dificile precum cele de la Green PC Ambalaje si My Geisha fiind livrate conform planificărilor asumate.
  • Atragerea de resurse productive in echipa a fost de asemenea de o importanță vitală – Elian reușind sa atingă un număr total de 28 de colegi si colaboratori implicați in procesele de livrare. Mai mult decât atât, daca in mod normal un nou coleg trece printr-un proces de pregătire care poate dura si pana la 6 luni, in trimestrul 3 am adoptat o strategie noua: atragerea unor consultanți experimentați, cu abilitatea de a intra rapid in producție. Demersul a avut succes, toate resursele noi atrase au intrat in producție într-un termen mai scurt decât media de 6 luni, ceea ce a dus la creșterea capacității de livrare la client.
  • Am investit timp pentru recertificarea echipei pe noua soluție Microsoft Dynamics 365 Business Central, mai mulți colegi fiind in proces de obținere a certificărilor;
  • Am prelungit certificarea de Gold Partner la Microsoft.

Bineînțeles, aceasta perioada ridică si provocări pe care echipa Elian le abordeaza cat mai agil si responsabil cu putință. Prin perspectiva tipului de proiecte pe care le implementam sunt necesare întâlnirile relativ frecvente între colegii din echipa precum si cu echipele de implementare ale clienților. Deși modul de lucru la distanta ne permite derularea in continuare a afacerii, acest mod de lucru aduce si o serie de inconveniente: segmentarea echipei, integrarea mai grea a oamenilor noi.

Chiar si in acest context complicat in trimestrul 3 am avut o serie de reușite excepționale, cum ar fi trecerea in producție a clientului My Geisha – un brand foarte activ si foarte prezent in online pe zona de beauty. My Geisha reprezintă o referință foarte puternica pentru acest segment de piață si prin implementarea aceasta ne-am consolidat soluția de retail.