BITTNET SYSTEMS S.A. (numita in continuare “Compania”/”Emitentul”) informeaza Piata despre semnarea contractului de vanzare-cumparare parti sociale pentru 74% din capitalul social si din drepturile de vot din compania de securitate cibernetica Global Resolution Experts SRL („GRX”).

GRX se alatura Grupului Bittnet in divizia de Technologie, in business-ul de cybersecurity, alaturi de activitatea in domeniu a Dendrio Solutions SRL si de compania ISEC Associates (care s-a alaturat Bittnet in septembrie 2021) formand astfel un pol strategic in dezvoltarea viitoare a afacerilor grupului in acest domeniu.

Pretul tranzactiei va fi stabilit dupa auditarea rezultatelor financiare pentru anul 2021 si va fi achitat in doua transe. Prima transa, in valoare de 5.150.400 lei va fi deblocata si achitata catre asociatii fondatori GRX dupa indeplinirea unor conditii suspensive cum ar fi transformarea GRX in societate pe actiuni, adoptarea noului act constitutiv al societatii, numirea noilor administratori – cu termen estimativ Decembrie 2021.

GRX furnizeaza clientilor sai servicii de consultanta profesionale si personalizate in domeniul securitatii informationale, servicii de proiectare a arhitecturii de solutii tehnice de infrastructura IT privind integrarea sistemelor informatice financiare in cloud public si de proiectare solutii tehnice de infrastructura IT pentru implementarea sistemelor informatice complexe in sectorul public.

Prin alaturarea GRX si ISEC Associates, grupul Bittnet va putea livra clientilor servicii de testare de penetrare pentru aplicatii Web si infrastructura IT, implementare si mentenanta sistemelor de management IT si securitate informationala pentru conformitatea cu standardele internationale, precum si servicii de proiectare a controalelor si a sistemelor de securitate IT (VPN, Antivirus/AntiX, DLP, NAC, IDS/IPS).

RC72/13.12.2021